Diana si Oana sunt prietene de-o viata. Impreuna au creat blogul culinar Savori Urbane unde explica, pas cu pas, cum sa facem niste retete ca pe vremuri, adica niste preparate cu gust, cu ingrediente naturale si de sezon, fara prostii din comert.

Diana si Oana incearca sa gateasca cat mai mult asa cum au invatat din cartile de bucate ale inteleptelor bunici, mostenire pe care le-au lasat-o lor si pe care acum ele o duc mai departe. Interviul de mai jos nu e un simplu interviu, e o poveste cu retete care sa va faca poftele sa o ia la vale. E o culegere de amintiri parca scoase din romanele bucolice. Asadar, va invitam la o lectura absolut savuroasa, pofta buna:



Mixtopia: Cine sunteti si cu ce va ocupati pe langa blog?


Diana: Sunt Diana Rajos-Nicolin (41 de ani) din Arad si pe langa blog ma ocup de familie, sunt traducator autorizat si avocat.

Oana: Sunt Oana Igretiu (41 de ani) din Arad si sunt director de vanzari la reprezentanta Volkswagen din Arad - Quark Motors. Mare consumatoare de arta, arhitectura, calatorii si muzici. Cel mai des le combin pe toate in timpul concediilor si parcurg trasee care sa includa monumente, expozitii si concerte. Imi expun fiica (Marlene, 14 ani) cat pot la chestiile “care conteaza”. Rock & Jazz. Am vazut multe trupe live (Metallica, Sting, Die Toten Hosen, Al Di Meola, Jan Garbarek s.a.), am umblat pe la multe festivaluri (merg aproape anual la Garana Jazz). Cea mai faina experienta a fost Montreux Jazz Festival 2012 (ultimul organizat de regretatul Claude Nobs) unde i-am prins pe “scandura” pe Chick Corea & Bobby McFerrin si pe Pat Metheny Unity Band. Nu pot sa nu mentionez The Wall al lui Waters pe care l-am vazut impreuna cu Diana la Budapesta. Ma fac piele de gaina si acum cand ma gandesc la sound. Fiecare reteta de pe blogul nostru este insotita de cate o muzica.




Mixtopia: Cateva cuvinte despre blog: cand a aparut, de ce si cum suna viitorul pentru blogul vostru?



Diana: Blogul sub aceasta forma a aparut in ianuarie 2014 din dorinta de a schimba un pic mentalitatea legata de bucatarie in Romania. Sper sa fim cat se poate de active in continuare si vizitatorii sa ne placa.

Oana: Blogul a aparut in vacanta de Craciun 2013 (oficial in 6 ianuarie 2014) cand am constatat ca avem peste 100 de retete publicate pe paginile personale de Facebook in ultimii 2 ani. Prin 2011 m-am apucat sa fotografiez ce gatesc, in formula step-by-step fiind satula de intrebarile puse de prieteni: pe asta cum ai facut-o? Nu stiu ce-mi rezerva viitorul, dar de-abia acum, dupa 6 luni de blogging sustinut, realizez ce inseamna sa intretii un blog. De la calitatea imaginilor care insotesc retetele pana la acuratetea cantitatilor prezentate in lista de ingrediente. Nu poti scrie retete “dupa ureche”. Am observat in timp ca sunt foarte multi incepatori care iau ad litteram (aproape farmaceutic ) fiecare reteta si reusita lor depinde de noi, autoarele acestor retete. Sunt sigura ca numarul de vizitatori va creste in timp, pe masura ce se vor convinge ca nu scriem bazaconii si ca retetele au ca rezultat niste mancaruri foarte gustoase.

Mixtopia: Mai tineti minte care a fost prima reteta prezentata pe blog? De ce ati inceput tocmai cu aceea?


Diana: Prima prima reteta publicata vreodata (pe Facebook) a fost o prajitura cu mere, pe care am pozat-o pas cu pas pentru prietenele mele care tot imi cereau reteta. Era a bunicii mele. Am constatat atunci ca e mult mai simplu sa publici reteta si sa trimiti link decat sa dictezi si sa explici...asa ca am inceput sa pozez pas cu pas si sa postez, initial doar pe reteaua de socializare. Dupa vreo 2 ani am inceput sa am curajul sa discutam despre un blog. Prima mea reteta pe blog a fost suhaida, o crema delicioasa de ciocolata, cunoscuta prin partile noastre.

Oana: Prima reteta publicata au fost primele 50. Am tras ca nebuna in putinele zile de vacanta de sarbatori ca sa scriu textul si sa atasez imaginile a peste 50 de retete (proprii si ale Dianei). Prima este (absolut arbitrar) un magret de canard cu fructe – adica un piept de rata rumen si crocant (roz la interior, of course) insotit de pere, gutui coacaze si migdale. Am inceput cu ea pentru ca mi s-a parut un preparat extraordinar si pentru ca pozele aratau decent. A fost prima reteta pozata cu un DSLR…upgrade la un Idiotenkamera. Am pe site si retete pozate cu acel Idiotenkamera…se vede de la o posta diferenta.



Mixtopia: Dar care a fost primul preparat la care ati dat gres, asta va mai aduceti aminte?


Diana: Da, tin minte, aveam 14 ani si am incercat sa fac langosi. Au iesit niste frisbee veritabili.

Oana: Avand in vedere ca gatesc de pe la 10-11 ani….imi e greu sa ma decid asupra unui esec. Au fost mai multe. Cred ca frisca (mereu naturala) mi-a fost un inamic redutabil o bucata de vreme. Pana in anii ’90 o gaseai foarte rar. In timp am deprins cum sa o bat corect, cand sa-i pun zaharul pudra si vanilia, cand sa ma opresc din batut. Nu am tradat-o niciodata cu frisca “de plastic” – asa numesc eu frisca vegetala indulcita (am inteles ca lumea o numeste “frisca lichida” – ha, ha!). O urasc din suflet!

Mixtopia: Care e preparatul prezentat pe blog care a facut ravagii in randul cititorilor?


Diana: Pita de casa Oana: Este evident ca nu reteta de Foie gras a la Fauchon mi-a adus cei mai multi vizitatori. Nici cea de tort a la Sacher sau cea de Ischler. Prajiturile de vara cu fructe si inghetatele au “mers” bine in randul publicului. Diana detine recordul absolut cu Prajitura simpla cu visine.



Mixtopia: Tot voi faceti si pozele pentru blog? Daca da, care e ritualul fotografierii, unde puneti preparatele la pozat, aveti niste trucuri anume pentru sedinta foto?

Diana: Pentru preparatele mele, in general, eu fac pozele pe blog (cateodata mai fuge Oana cu aparatul ei ca sa pozeze „finalele“). Nu am aparat performant - nici macar DSRL - cu siguranta ca va fi urmatoarea investitie. Vara suntem rasfatati cu lumina naturala, e bine, se mai poate poza pana seara. Iarna insa e mai greu cu lumina artificiala. Mi-am amenajat in bucatarie un locsor cu lumina naturala unde pot face poze. Am un dulapior de accesorii si stergare, unele vechi, vechi, mostenite de pe la bunici si matusi si altele noi, moderne.

Oana: Cine sa le faca? Eu le fac… Am familie care-mi tropaie in jur cand gatesc si care ma intreaba-ntruna “cand e gata?”. Un fel de “are we there yet?!”. Cand vreau sa pozez ceva in ansamblu, intreg (o friptura sau un tort) le zic la ai mei sa aiba rabdare pana trag niste cadre. Nu am niciun decor special si incerc sa nu incarc cadrele cu recuzita. Am fugit de la inceput de eternele fundaluri cu scanduri (desi masa mea de bucatarie este una antica cu structura foarte faina). Pozez totul pe blatul de lucru negru-lucios al bucatariei, langa o fereastra cu rama rosie (the red window apare cam in toate pozele mele). Pozele imi sunt cam in contre-jour. Consider ca am evoluat in timp in ceea ce priveste fotografiatul cu DSLR si ca totusi sunt inca la ani lumina fata de ce-mi doresc (aia va fi cu un alt obiectiv). Ca idee generala – pozez numai la lumina naturala (cu mici exceptii), chestie care ma streseaza si ma limiteaza in zilele scurte de iarna. Va trebui sa investesc intr-un sistem de iluminat artificial.

Pasiunea fotografiatului mi-au insuflat-o parintii si bunicii, mari fotografi amatori. De la ei am invatat sa-mi developez singura filmele (pe banda corex, in tanc) si sa maresc fotografiile pe hartie. Am si acum in pod o scula de marit Krokus din anii ’50 si tavile pentru solutii, ghilotinele pentru taiat marginile fotografiilor…

De mici in bucatarie cu multa pasiune

Mixtopia: De cat timp gatiti si de cand a inceput pasiunea pentru bucatareala?

Diana: Am inceput sa gatesc de mica, cu pasiune. Ajutam vesnic in bucatarie. Daca bunica intindea aluatul pe un blat mare, aveam si eu blatul mic cu sucitoarea mica. Faceam taitei de casa, curatam vinete si zarzavaturi, ajutam in absolut orice privea bucataria, chiar si la spalatul vaselor. Primul preparat a fost paprikasul de cartofi cu carnati, facut intr-o vacanta pe cand aveam vreo 6-7 ani. Apoi de ziua mamei, tot cam pe atunci, sub supravegherea bunicii, am facut tortul Sacher, cum scrie la carte (si cum avem publicat pe blog). A fost un mare succes. La 14 ani deja gateam aproape orice.

Oana: Cred ca de pe la 3 ani primeam de la mama bucatele de aluat pe care sa le framant si sa le modelez. De gatit “solo” cred ca m-am apucat pe la 11-12 ani cand aveam ore la scoala de dupa-masa si ma uitam la emisiunile culinare foarte avangardiste ale televiziunii maghiare. Ce chestii faine prezentau acolo in anii ’80…extraordinar! Faceam “minuturi” simple gen omlete imbogatite cu sunca si cascaval, creme la pahar in 2-3 straturi, orez cu lapte. In liceu am devenit colega de clasa cu Diana si am inceput sa experimentam retete din carti de bucate si reviste germane. Ne distram copios!

Tin minte ca aveam vreo 17 ani cand am facut cu ea niste clatite a la Gundel (umplute cu crema de nuci) pe care am vrut musai sa le flambam cu rom. Nu stiam ca trebuie incalzit romul…am turnat cred ca jumatate de sticla peste clatite si tot nu lua foc. Clatitele inotau in rom si daca mancai una mergeai la somn! :-)

Mixtopia: Cat de des gatiti? Tot ce gatiti pui si pe blog?

Diana: Gatesc aproape zilnic. Aproape pentru ca sunt zile cand ajung foarte tarziu si atunci incalzesc ce-am gatit in ziua anterioara. La sfarsit de saptamana intotdeauna imi rasfat familia cu prajituri sau alte deserturi. Nu tot ce gatesc pun pe blog, dar incerc sa gatesc astfel incat sa pot pune pe blog. De cand am slow cooker lucrurile s-au simplificat discret. Seara pregatesc si dimineata e gata, iar cand ma intorc de la birou, nu am decat sa mai fac o garnitura sau mici retusuri.

Oana: Aici ati atins o coarda sensibila – am un job 9-18 care-mi lasa foarte putin timp liber. In timpul saptamanii gatesc de maximum 3 ori, seara, uneori cate doua feluri: unul de mancat pe loc si unul pentru a doua zi la pranz. Daca sunt mancaruri mai elaborate ( de weekend) le fac in cantitati mai mari si le congelez. E comod sa dezgheti o caserola de lasagna, de ardei umpluti sau de musaca de vinete. Fiica-mea (Marlene, 14 ani, rockerita ca ma-sa) e mare amatoare de pasta si peste (cu fructele de mare o lasam mai moale pentru ca n-am incredere in lantul frigo din supermarketurile noastre si Aradul nu e pe malul niciunei mari). Evident ca nu tot ce gatesc pun pe blog. Nu am mereu dispozitia sau timpul necesare. Am ales forma de prezentare step-by-step a retetelor si asta are un pret. Normal ca era mai simplu sa pun o singura poza a preparatului dar mi s-a parut ca fotografierea intregului “proces tehnologic “ este mai utila cititorilor.

Mixtopia: Influente in domeniul gastronomic aveti? Daca da, pe cine de la mama pana la bucatari faimosi?

Diana: Avand in vedere ca am inceput sa gatesc de mica si de la 17 ani m-am mutat de acasa si imi conduceam propria gospodarie, evident am fost influentata de bunica si de mama. Pe atunci nu auzisem inca de bucatari faimosi, de arta culinara. Mama m-a invatat ca masa sa fie un ritual frumos si placut, cu fata de masa, cu tacamurile si vesela frumos aranjate, cu flori, lumanari. M-a invatat de asemenea ca luatul mesei trebuie sa fie un moment placut al zilei care nu trebuie parcurs in fuga ci “cu timp”. Am o biblioteca “zdravana” plina cu carti de bucate cumparate de prin pietele din strainatate, de la cartea de bucate oficiala a “Casei Sacher” din Viena (editia 1975) pana la biletele cu retete scrise de bunica pe foi vechi de calendar.



Oana: Mama Ami, bunica Marlene (dupa ea mi-am botezat fiica) si strabunica Buia sunt modelele mele din viata reala. De la ele am invatat sa pretuiesc ingredientele de calitate, pe cat se poate locale si retetele originale, sa asezonez cum trebuie fiecare fel, sa gatesc organizat si economic (bunicile si strabunicile au trecut prin razboi si stiau ce inseamna sa nu faci risipa), sa aleg ingrediente de sezon si sa prezint preparatele intr-un mod elegant, atragator. Mi se pare deplasat ca-n miezul verii sa te pui sa faci prajituri cu creme de unt sau piftii (pe care le poti face iarna) … e ca si cum ai umbla iarna in sandale sau vara cu blana. Sa nu incarc nimic cu decoratii inutile, sa nu iasa un kitsch. Sa ornez discret torturile, fara flori colorate de zahar sau alte pompoane, sa prezint frumos o friptura rumena sau un peste intreg pe un platou adecvat sau sa aranjez corect masa (de zi cu zi). Nici cand am stat singura in caminul studentesc din Timisoara (am trecut prin Medicina Generala din cadrul UMT) nu m-am asezat la masa fara sa am cutitul in dreapta, furculita si servetelul in stanga. Asa am crescut, asa “am apucat”… Evident ca ma adaptez la situatii si cand se merge la un picnic sau intr-o excursie mananc ca toata lumea, din traista. Celebritati care-mi plac? Marco Pierre White si Anthony Bourdain. La chestii dulci imi place Christophe Michalak.

Mama si bunica = iubirea pentru frumos


Mixtopia: In copilarie, ce va placea cel mai si cel mai mult sa manancati?

Diana: Schnitzel cu cartofi prajiti. Si prajituri, deserturi, cu precadere din bucataria austro-ungara.

Oana: Hmmm…sa ma gandesc. Laptele de pasare pregatit de strabunica Buia ma astepta in fiecare vacanta la Sibiu. Am si acum castronul de portelan gros in care il punea. Laptele ala de pasare in care pluteau norisorii de spuma si semintele negre de vanilie (veritabila – cum zicea Buia). Dulceata ei de fragute pe care o mancam cu lingurita alaturi de o cana de lapte rece. Gradina bunicilor din Sibiu era un mic paradis al copilariei mele. In ea cresteau fragute, zmeura, caise si mere albe, untoase, de vara, tufe de coacaze (rosii, albe si negre), coarne (ce pasta buna se facea din ele), macese, prune, ringlote, pere tari, de toamna care se odihneau iarna pe o polita din garliciul pivnitei boltite… Copilaria mea din Sibiu.

Dincolo, la Cluj (ca acolo m-am nascut si am crescut), la bunica paterna (Marlene) erau mese intinse cu musafiri simadicosi din mediul universitar si artistic. La boheme. Joia mergeam la concerte la filarmonica si sambata la spectacole de opera. Bunica Marlene pregatea niste chestii foarte gustoase si elaborate: choux-uri picante pentru aperitiv, salate delicioase cu maioneza, friptane rumene cu saft mult (adica sos), pepeni galbeni stropiti cu rom si umpluti cu fructe asortate servitit cu inghetata de vanilie si fistic. De astea imi amintesc perfect.

Am ajuns si la draga mea mama, mama Ami cum ii spunem toti – ea e avangardista familiei care a preluat chestiile clasice si le-a adaptat vremurilor moderne. Mereu la curent cu trendurile de plating a ramas celebra in cercul de prieteni prin platourile futuriste de aperitive si de modul de prezentare al tuturor mancarurilor. Ce sa mai zic de gust? Savuroase toate!

In anii ‘80 de ziua ei a socat lumea servind aperitivele pe frunze de ficus, ca-n Tahiti (n-avea frunze de bananier la indemana J). De un Revelion de prin ’81 a facut mini-piftii colorate rasturnate din forme de tarta. A colorat aspicul in verde (cu spanac), in rosu (cu sfecla) si in galben (cu sofran). Se inspira si ea din emisiunile televiziunii maghiare care prezentau in anii ‘80 imagini de la cocktailurile somptuoase de la hotelul Hilton din Budapesta. Tot ea ne-a facut pe-atunci exoticul muschiulet de porc a la Hawaii, cu rondele de ananas deasupra. Ea este in continuare cel mai aspru critic al meu. Incearca sa-mi tempereze derapajele culinare. Cand imi spune ca e o prostie ceea ce am gatit... sigur e asa. Nu se intampla des… huh.

Mama Ami face un tort Richard fenomenal (cu blaturi din bezea cu alune si nuca si crema de ciocolata batuta pe abur) si multe mancaruri traditionale ardelenesti si nu numai: paprikas de pui cu galuste, sufleu de conopida, cartofi frantuzesti deliciosi, fripturi rumene si snitele perfecte (ca la Viena, cu pesmet), cozonaci cu miez cremos de nuca sau mac. Ea m-a invatat ca untul e unt si nu se poate inlocui cu margarina, ca vanilia nu poate lipsi dintr-un pandispan sau o crema de tort sau ca friptura de porc merge extraordinar cu chimenul. Mama mea este fan Jimi Hendrix, Santana, Led Zeppelin si Rolling Stones. De la ea am in casa vinilurile originale cu niste LP-uri istorice. Love you Mom!

Mixtopia: Dar acum, ce va place cel mai si cel mai mult sa gatiti?

Diana: In primul rand deserturi: dospituri, inghetate, prajituri clasice sau diverse inventii ad-hoc cu ce am in casa. Ador sa fac cartofi in “n” feluri, sa gatesc carnuri, sa fac mezeluri de casa pe care sa mi le condimentez si afum eu. Gatesc cu placere si supe. Supe...e oarecum putin spus pentru ca supele mele sunt de fapt “un meniu intreg” - nemtii au un cuvant potrivit “Eintopf”, adica un fel de “totul intr-o oala”. Cand fac supe asa de consistente de obicei sarim peste felul doi si mai fac un desert usurel. Pot sa spun si ce sigur nu gatesc??? Eu nu gatesc Schnitzel fara pesmet, nu fac prajituri cu praf de copt (prefer sa bat ouale ca sa iasa aluatul pufos), nu gatesc cu frisca artificiala si nici cu margarina (in primul rand pentru ca nu imi plac la gust), nu fierb carnea inainte de a face un pane sau o friptura, indiferent ca e vorba de pui sau porc, nu fac mese festive cu chiftelute, oua umplute si rosii umplute cu vinete, cabanosi taiati la capete pe platouri reci...

Oana: Sunt o conservatoare in esenta, cu mici explozii excentrice. Am ajuns la un stadiu in care-mi pot imagina perfect ce iese din anumite ingrediente. Gatesc mult porc si vita. Sunt carnivora. Muschiuletul de porc il fac rapid in tigaie, bucata intreaga, rumenit cate 2 minute pe fiecare parte si apoi il transfer pentru alte 8-10 minute la cuptor. Vreau sa vad carne roz, nu talpa seaca. Sunt amatoare de biftec tartar, bine asezonat, cu paine prajita cu unt. Imi place pestele proaspat dar fara mii de oase. Iubesc fructele de mare doar daca vad marea la mai putin de 1 km de locatia unde le mananc (sau le gatesc). Imi place vanatul (fazan, potarniche, iepure, caprioara) pentru ca are carne rosie – preferata mea. Imi plac “zburatoarele” de curte: gaini, cocosi, rate, gaste si curcani. Detest pieptul de pui. Oricand aleg aripile si spatele si orice carne de pe os. Nu stiti ce pierdeti! Gatesc cu unt si ulei de masline. Imi plac organele: ficat, pipote, creier, limba, inimi. Am mancat melci, serpi si alte chestii pe care lumea le considera gretoase. Nu sunt! Open your mind. Macar gustati.

Mixtopia: Repede, care e un top 5 al preparatelor preferate pentru un meniu complet pentru o zi?

Diana: Hai sa exemplific cu 5 meniuri de pranz, asa din top 5 al familiei mele:

Supa de ciuperci - rulada din muschiulet cu gorgonzola – inghetata de casa
Fasole cu ciolan si langosi – lapte de pasare
Supa de vitel – Grenadiermarsch - Pizza - inghetata cu visine caramelizate
Supa de ceapa cu cascaval in pita de secara
Paprikas de pipote cu galuste – melcisori cu migdale



Oana: Nu sunt supista dar o “zupa” limpede de vita (bouillon) cu galuste imi poate deschide apetitul pentru niste snitele aurii si rumene de vitel alaturi de un risotto cremos cu sparanghel. La desert as baga o bucata de strudel cu mere si scortisoara cu topping de inghetata de vanilie. La cina as face o pizza rapida din lipii arabesti cu felii de rosii proaspete si mozzarella (plus busuioc din ghiveci) si as incheia cu o crème brulee cu fructe.



Influente de pe axa Cluj - Sibiu - Arad

Mixtopia: Cand vine vorba de specificuri culinare, ce cultura gastronomica iti place cel mai mult si de ce?


Diana: Cel mai drag imi e de bucataria austro-ungara. Am crescut cu aceasta bucatarie si aici ma simt bine. Imi plac foarte mult cofetaria si patiseria austriaca sau maghiara. Imi place sa fac mezeluri si preparate gen carnati si Käsekrainer, imi place sa-mi coc acasa painea pe care o mancam. Ma joc cu diverse tipuri de faina, cu seminte si cu maiaua. Am in casa de cand ma stiu rafturi si cutii cu condimente: piper (alb, negru, rosu, verde) am chimen, dafin, maghiran, cimbru, busuioc, oregano, paprika buna de casa, dar si scortisoara, vanilie...si multe multe altele. Cu toate acestea cand gatesc un medalion de muschiulet de porc nu folosesc altceva inafara de unt, sare si piper- pentru a pastra si simti gustul carnii. Nu folosesc baze (rantasuri) pentru mancaruri de nici un fel...sunt atatea alte posibilitati bune si sanatoase de a da gust mancarii incat nici macar nu le vad sensul.

Oana: Gastronomia cu care am crescut in triunghiul Cluj-Sibiu-Arad este cea austro-ungara, cu influente frantuzesti. Este clar ca retetele mele reflecta asta. Mancaruri bune, gustoase, picante. Cu chimen, paprika si piper. Fripturi rumene servita alaturi de compoturi acrisoare. Dulciuri vanilate, gustoase. Ca la Viena, Praga, Bratislava, Budapesta si ca in nordul Italiei (Tirolul de sud). Diana si cu mine avem un repertoriu comun in ceea ce priveste prajitura Gerbeaud, cornuletele Kossuth, prajitura Damen Caprice cu caise, tortul Dobos, galustele Somloi, Kaiserschmarrn, strudelele cu diverse fructe sau Ischler-ele, fursecurile punsch, tortul Sacher, Linzer. Partea de patiserie este preluata de la francezi (inca de la strabunica Buia care facea croissants in casa, brioches, mille feuilles si alte delicii pariziene). Caietul de retete al Buiei (cu pagini ingalbenite si cu retete caligrafiate cu stiloul) este trilingv: in romana, germana si maghiara.



De la cealalta strabunica, Katarina (svaboaica) am mostenit un compendiu de cofetarie si patiserie din 1922, scris in limba germana. Ce tehnica aveau si pe atunci in bucatarii…extraordinar! Ilustratiile sunt fantastice ca si retetele prezentate acolo insotite de normele de igiena ale maestrilor cofetari si ale ucenicilor. Nemteste!



Mixtopia: Daca ati avea voie toata viata sa manancati un singur preparat, care ar fi acela?

Diana: Pfuuu...trebuie sa raspund?? OK...cred ca totusi pizza din ratiuni pur organizatorice, pentru ca se poate pregati in “n” feluri si poate nu m-as plictisi asa repede, dar ar fi groaznic...

Oana: Branzeturile! Mai ales cele frantuzesti moi, cu mucegai. Da-mi vin rosu langa ele si un ciorchine de struguri! Hai si niste nuci!

Mixtopia: De ce crezi ca intra lumea la voi pe blog, ce cauta si ce anume credeti ca le oferiti in plus?

Diana: Pe blog avem de la retete simple la retete complexe. Este foarte interesant de urmarit ce reteta are mult succes si care mai putin. Ma bucur insa cand tot mai multi vizitatori cauta si retete mai putin populare, mai iesite din tipare, vizitatori care nu se limiteaza la chec si ciulama (fara vreo nici o conotatie peiorativa la adresa acestor doua preparate...era dar o pura constatare). Faptul ca sunt pozate pas cu pas cred ca le da incredere cititorilor ca pot face si ei. Vad ca nu sunt niste retete copiate din stanga sau dreapta, care poate ies si poate nu. Avem intreg procedeul si poza finala, ca dovada ca ... da...se poate. De cand avem blogul facem si un fel de consiliere. Vizitatorii ne intreaba, noi raspundem.

Oana: M-ai rupt cu intrebarea asta. Normal ca m-am gandit de ce intra lumea pe Savori Urbane. Pentru ca gasesc retete reale, testate? Pentru ca sunt explicate pas cu pas? Pentru ca apreciem fiecare comentariu si raspundem la el? Pentru ca oamenii regasesc retete vechi, demult uitate, care le-au marcat copilaria?

Mixtopia: Daca ar fi sa faceti reteta blogului vostru, care ar fi ingredientele (de succes si de nelipsit) si modul de preparare prin care v-ati cuceri degustatorii online?

Diana: Fiind mai mult amatoare de deserturi: vanilia si coaja de lamaie. Pentru mancarea gatita am un ingredient la care apelez mereu: chimenul. Din cate am observat cititorii cauta cel mai des chestii simple, care se gatesc repede, cu ingrediente pe care in mod normal le ai la dispozitie intr-o camara/spais. Si daca se poata sa mearga si repede. Uneori insa trebuie ai rabdare pentru ca un preparat sa fie “wow”. Oana: Intrebarea asta este o capcana! Am urmarit inca de la inceput statisticile site-ului nostru si chestiile populare in randul publicului sunt surprinzatoare. Vad ca le plac dulciurile, mai ales daca sunt preparate fara foc (cuptor). Lumea se orienteaza si dupa timpi scurti de gatire…noi avem si retete delicioase la slow cooker care dureaza 6-8 ore. Carnea de pui pare a fi in trend, mai ales pieptul dezosat si chel (ala fara piele pe care eu una il urasc). Lumea cauta retete cu lapte condensat si ganache. Nu au rabdare sa bata pe abur o crema clasica de oua cu zahar, vanilie si cacao cum e cea de la islere. Se cer in continuare salatele de boeuf (cu pui…nu cu boeuf – n-avem asa ceva pe site), ouale umplute (nici asta n-avem) si checurile. Checul este dupa mine ceva inutil…nici prajitura, nici cozonac. Nu-mi place praful de copt si-l detectez in orice preparat daca este pus. Si eu si Diana facem un singur “chec”, din albusurile ramase de la cozonaci si anume “painea episcopului” – cunoscut ca Bischoffsbrot, püspökkenyér sau pain d'évêque. O prajitura fina din albusuri plina de fructe confiate, nuci, alune, coaja de portocala si lamaie si bucatele de ciocolata amaruie. I-am promis Dianei ca in prag de Sarbatori voi crea „The Ultimate Romanian Feast” - cu tot ce-si doreste romanul pe masa de Sarbatori. Stay tuned to find out!

Mixtopia: De final, daca ar fi sa faceti o mixtopie pentru o seara perfecta, ce ati manca, ce melodie/ trupa ar fi pe fundal si care e gadget-ul care v-ar face seara mai usoara inspre perfectiune (inventat deja sau un gadget futurist pe care vi l-ati dori)?

Diana: E greu de spus. Dar o supa de ceapa cu cascaval servita in pita de secara, acompaniata de Led Zeppelin, cred ca ar fi pentru mine un eveniment deosebit. In general ascult muzica atunci cand gatesc, mai ales cand imi expediez baietii (fiul, tatal si sotul)...atunci si decibelii sunt la maxim. Nu exista sa gatesc fara muzica. Ma orientez la fata locului sa vad ce dispozitie am si bag un Queen, und Dire Straits, chiar un Beatles sau un rock al anilor 80. Ador sa gatesc pe The Wall (mai ales dupa concertul vazut anul trecut la Budapesta...numai cand scriu ma fac piele de gaina, desi avem in momentul de fata 35° C), sunt in stare sa ascult unul dupa altul albume intregi Pink Floyd fara sa ma satur. Oana: That’s easy - eu sunt o “mixtopie”! Ma gandesc la niste versuri de-ale lui Frank Zappa acum ( de pe Joe’s Garage daca nu ma insel):

“Information is not knowledge. Knowledge is not wisdom. Wisdom is not truth. Truth is not beauty. Beauty is not love. Love is not music. Music is THE BEST.”

Dincolo de gatit este muzica care insoteste gatitul care este muzica. Simplu, nu? You are what you listen to. Sunt unii care mananca si asculta muzica fara sa le pese ce baga in gura sau ce asculta. We care a lot! Si despre muzica si despre mancare. Asta se vede pentru ca ne-am creat canalul Youtube Savori Urbane. O seara perfecta este aia in care-ti vine lume in casa (principiul de „open house”), in care ne uitam la filme vechi de Woody Allen, Roman Polanski sau Monty Python si ciugulim hors d’oeuvres delicioase: saleuri foietate, felii reci de roastbeef cu sos de hrean pe felii de toast, crackers cu moate de smantana si felii de somon afumat, bruschette calde cu rosii concasate, ulei italian de masline si firimituri de grana, cu salata caprese, cu limba cu sos remoulade si quiche cu sparanghel. Se termina filmul si ne asezam la masa. Cu lumanari, portelanuri vechi desperecheate, tacamuri de argint si pahare din cristal Baccarat. Cu Esbjorn Svensson, Keith Jarrett, Pat Metheny sau Yann Tiersen in fundal si castroane aburinde de tocanita de vitel cu gnocchi, cu friptura rumena de rata, cu ratatouille cu branza de capra pentru prietenii vegetarieni. Uite si o salata de cruditati si niste fructe de mare marinate in ulei cu usturoi.

Trecem la alt soundtrack.. la Tarantino Connection si spre punk si rock. Vinurile albe, vesele fac loc celor rosii, grave, cu personalitate. Lumea danseaza pe Sisters of Mercy, The Clash, US3 sau Jamiroquai. La chefuri cel mai fain loc este in bucatarie...intodeauna.

Gadgetul cel mai practic ar fi un monitor care sa-mi proiecteze in bucatarie imaginile televizorului din camera de zi. Si o boxa „satelit” B&O care sa-mi redea muzica de acolo. Incep sa scot deserturile, sa le aranjez pe platouri. Fructe cu branzeturi...pere, struguri, portocale, smochine proaspete cu Roquefort, Camembert, Brie, Stilton sau Mimolette. Doua inghetate delicioase: un parfait de zmeura si un sorbet de ananas proaspat. Vinuri dulci de desert: Carmel, Madeira. Biscotti cu migdale de rontait. Midnight espresso pentru adormiti. Hai sa revedem un Kusturica. Hai! Tata in calatorie de serviciu (1985, il stiam de la sarbi, de la tv). Ne imprastiem de ras! E ora 3 si lumea e in verva. Scot iar aperitivele.... si incheiem tot cu Zappa „ Don’t you eat that yellow snow!”

Mixtopia: Orice mai vreti sa adaugati si am uitat noi sa va intrebam, fie ca e ceva concret sau utopic, va rugam sa ne spuneti.

Sunt multe de spus despre hranirea romaneasca. In primul rand doresc sa numesc grupul de initiativa care a creat fenomenul “Romania Culinara”. Ma inclin in fata initiatorilor proiectului - dintre ei am avut onoarea sa-i cunosc pe Cristi Roman (foodblog.ro), pe Laura Laurentiu (retetecalamama.ro) si pe Marius Tudosiei (Bacania Veche) - si il sustin pana la capat. Impreuna dorim sa epuram cuhniile romanesti de semipreparate si condimente sintetice, de vegetalele fade si fara vlaga din extrasezon. Mizam pe trezirea consiintei restauratorilor si a consumatorilor. Primii sa ofere preparate corecte, din ingrediente de calitate, pe cat posibil locale iar cei din urma sa-si largeasca un pic orizontul dincolo de ciorba de burta si ceafa la gratar.

Daca cititi manifestul Romaniei Culinare sunt sigura ca veti deveni sustinatorii ei. Cititorilor nostri le multumim pentru ca ne sunt aproape si ca ne gatesc retetele (ne trimit poze cu reusitele lor). Ii indemn sa gateasca acasa din ingrediente naturale (pe cat posibil locale) si sa-si acordeze meniurile cu sezonul curent. Sa gaseasca un echilibru sanatos intre proteine si vegetale si sa nu sara calul cu dulciurile. Sa auzim numai de bine!

Mai multe despre Romania Culinara in interviul de aici
.

Va lasam cu o reteta experimentala: tort de macarons si Miles Davis live at Montreux Jazz (video inclus in reteta)!