Beatrice gateste cu pasiune. Beatrice iubeste tot ce ne-a dat natura mai bun si are o mare pasiune pentru hrana care ne face sufletul mai fericit. Mai nou, Beatrice, pe langa blogul ei minunat, si-a creat un alter ego cu ajutorul caruia pune niste tutoriale video realizate cu mare finete.

Sub identitatea Fauna, zeita romana a fertilitatii, Beatrice a facut niste retete video absolut superbe cu ajutorul artistului vizual Dan Basu si pe fundalul muzicii lui Silent Strike.

Va invitam sa aflati mai multe despre Beatrice, Fauna, hrana buna pentru suflet si alte minunatii aromate din interviul de mai jos:



1. Cine esti si cu ce te ocupi pe langa blog?


Sunt Beatrice Sauvage, pe nume de buletin Timofte. M-am nascut si am crescut in Barlad si mi-am dus vacantele copilariei prin Suceava si-mprejur, loc de unde-i tatal meu. Locuiesc in Bucuresti din 2007, de cand am venit sa ma scolesc la capitala, daca e sa nu pun la socoteala vreo doi ani in care am facut din Constanta orasul meu de suflet. Atunci cand nu gatesc, mananc ca haplea sau imi scriu povestile, gandesc si lucrez pentru Fauna, proiectul video pe care il visez de multa vreme si pe care am inceput de curand sa il materializez impreuna cu un om drag mie si talentat din cale-afara, Dan Basu. Sunt mama adoptiva a doua pisici si iubitoare de tot ce respira aer pe Pamant. Marturisesc ca am dezvoltat o obsesie pentru ortografie inca din clipa in care am invatat sa mozolesc condei pe foaie, desi de cele mai multe ori ma trezesc inventand cuvinte si folosindu-le fara rusine. Am dus un stil de viata nesanatos si relativ distructiv pana la un moment dat, asa ca mi-am invatat pe propria piele lectia. Acum imi dozez toata energia spre a-mi ingriji trupul, mintea si sufletul in cel mai sanatos mod pe care-l stiu si pe care il descopar zi dupa zi dupa zi. Tin de mult la dospit gandul de a scrie carti de povesti si trai frumos si sper ca, la momentul potrivit in viata, sa ii pot inspira si pe altii sa faca cele mai bune alegeri pentru a trai fericiti, armonios.



credite foto:Gabriel Chirica © inStudio.ro

2. Cateva cuvinte despre blog: cand a aparut, de ce si cum suna viitorul pentru blogul tau?


Am creat blogul acum aproape doi ani, adica in februarie 2012. Mi-am dorit intotdeauna sa imi duc scriitura mai departe de caiete, carnetele, servetele si banci de scoala, asa ca ideea de a-mi face un blog a fost cea mai la indemana varianta. Am facut asta, desi cu o intarziere de un an, la indemnul unui om frumos cu sufletul pentru care am multa stima, Schultz, si caruia, cu toata rusinea, nu am apucat sa ii multumesc nici pana astazi si cu sustinerea constanta a iubitului meu. Desi la inceput blogul a fost unul bazat strict pe retete si fotografie la cel mai amatoricesc nivel, pe masura ce mi-am gasit vocea si am depasit niste praguri de timiditate, ca din asta am din cale-afara, am inceput sa imi integrez, incetul cu incetul, scriitura si povestile in postarile pe care le fac si sa ma desfasor natural, din suflet, fara cenzura. Nu stiu sa spun cum va fi blogul meu in viitor, dar stiu acum cum vreau sa fie si ce impact imi doresc sa aiba. Si spun oricui ma intreaba: prefer sa ma concentrez pe prezent, sa fac acum lucruri sa se intample si sa ma bucur de ele cu toata puterea mea, iar in felul asta sa stiu ca voi face sa fie bine si maine si poimaine si peste zece ani. Stiu, in schimb, ca vreau ca ceea ce scriu sa inspire, sa ofere ajutor si sa imbuneze ziua celor care ma citesc. Vreau sa fie un blog de stare de bine si sa incurajeze catre un trai mai sanatos pentru trup si pentru suflet.



3. Mai tii minte care a fost prima reteta prezentata pe blog? De ce ai inceput tocmai cu aceea?

Acum verific. Prima reteta urcata a fost una cu chiftele de cartofi cu sos de susan. Imi aduc aminte ca imi spuneam de niste vreme ca e timpul sa incep blogul, doar ca nu stiam cum sa procedez, cu ce sa incep, ma simteam stangace. Cred ca am inceput sa fotografiez - cu telefonul, caci asta aveam la indemana -, fara sa imi dau seama ce fac, in timp ce gateam. La o zi sau doua distanta i-am dat drumul pe net si asta a fost.

4. Dar care a fost primul preparat la care ai dat gres, asta iti mai aduci aminte?


Nu am degete sa numar. Pana sa vin in Bucuresti am stiut doar sa prajesc oua si cartofi si stiam sa manuiesc sandwich maker-ul. Cel mai mult m-a invatat nevoia, asa ca rateuri au fost multe pe parcurs. Mai dau gres si acum. Am observat de-a lungul timpului ca risc sa gatesc ingrozitor atunci cand intru in bucatarie prost dispusa, de parca tot gustul mancarii dispare odata cu zambetul si cheful meu si nu e condiment pe lume sa poata drege asta. De altfel, dulciurile nu sunt punctul meu forte pentru ca nu prea le mananc, asa ca in zona asta sunt pasibila de esecuri extraordinare. Ador tartele, in schimb, dar cred ca astea sunt aproape imposibil sa nu iasa cuiva cu un minim de atentie. In general eu tanjesc dupa chestii sarate, dupa sosuri dulci-acrisoare, verdeata multa, curry-uri bogate, condimentate si supe usor picante, asa ca asta si tind sa gatesc.

5. Care e preparatul prezentat pe blog care a facut ravagii in randul cititorilor?


Despre ravagii nu cunosc. Dar daca e sa judec dupa statistici, atunci falafelul in lipie a pus pe multi cu botul pe labe. Am constatat ca, oricate mancaruri aratoase as face, quiche-uri mii, chinezarii picante sau nici-eu-nu-mai-stiu-ce-exemple-sa-dau-acum, tot mancarurile rapide sau rapide aparent, care duc cu gandul la fast-food au cel mai mult succes. Oamenii nu au invatat sau nu sunt pregatiti inca sa isi rezerve o jumatate de ora sau o ora pe zi din timpul lor pretios pentru a se bucura de sentimentul de relaxare si bucurie pe care il poate oferi gatitul. Oamenii nu sunt dispusi nici macar sa isi aloce cateva minute in plus pentru a-si mesteca linistiti dumicatul fara sa-si distraga atentia cu televizoare, ziare si fara sa se streseze ca nu au timp destul pentru tot ce e de facut pe lume. Daca am face asta, am fi cu totii de doua ori mai sanatosi.

6. Tot tu faci si pozele pentru blog? Daca da, care e ritualul fotografierii, unde pui preparatele la pozat, ai niste trucuri anume pentru sedinta foto?

Fara sa fotografiez nu m-as putea inchipui si nu mi-as inchipui nici blogul. Mi se pare un gest cat se poate de personal. Atunci cand privesc o fotografie parca mi se lasa deschisa o fereastra ca sa pot vedea tot ce vede fotograful si sa simt ce simte el. Nu am un ritual aparte. Totul depinde de moment, de inspiratie si simtamant, de timpul pe care il am la dispozitie si de ceea ce gatesc. Incerc intotdeauna sa surprind preparatul abia gatit, atat cat abureste, cat nu se ofilesc frunzele si nu se pleostesc salatele si cat nu se usuca sosurile. Caut mereu unghiul cel mai bun, iar locul in care fotografiez difera intotdeauna. Nu am un tipar sau o preferinta, totul depinde de moment, dupa cum spuneam. Prefer lumina naturala, o gasesc sincera si placuta si flateaza mereu. Am multe de invatat si scule bune de achizitionat, dar, pe langa toate astea, cred ca foarte important e sa ai un gram de viziune si dorinta de a invata cu carul. Restul vine de la sine.



7. De cat timp gatesti si de cand a inceput pasiunea pentru bucatareala?

Cum spuneam si mai sus, pana sa vin in Bucuresti nu stiam sa fac mare lucru. Prajeam cartofi si oua ochiuri, fierbeam oua moi si faceam sandvisuri cu nemiluita. Prima mea mancare gatita a fost o oala mare de mazare cu carne de vita si tin minte ca a iesit delicioasa, dar am fost indrumata si am avut noroc. Am inceput sa gatesc strict din necesitate si, incetul cu incetul a inceput sa imi placa si sa vreau sa invat mai mult. Cred ca au inceput sa mi se aprinda calcaiele dupa bucatarie atunci cand a aparut dorinta mea de a manca mai sanatos si s-a transformat in dragoste necontenita in momentul in care am decis ca nu mai vreau sa mananc carne, desi nu a fost niciodata un aliment de baza pentru mine. De cand mi s-au aprins calcaiele pentru bucatarie  

8. Cat de des gatesti? Tot ce gatesti pui si pe blog?


Gatesc aproape zilnic, iar daca nu apuc sa gatesc tot incropesc ceva. Atunci cand sunt pe fuga sau nu am deloc chef, gatesc paste, orez, curry-uri de legume sau fac pateuri rapide de nuci, linte sau ce imi mai vine la mana pe care le mananc cu paine sau sticksuri din legume. Altfel, branza ma scoate oricand din impas, nu lipseste niciodata din frigider, la fel si hummusul. Spre nemultumirea omului pe care il hranesc cel mai des, nu prea reusesc sa fac de doua ori acelasi fel de mancare. Fie pentru ca vreau mereu sa experimentez gusturi si combinatii noi, fie pentru ca nu ma pot abtine de la a aduce o adaugire unui fel de mancare pe care l-am mai facut si iese de fiecare data altfel. Nu pot sa respect retete, dar nici ca-mi pare rau. Din nefericire, pe blog ajunge o mica parte din ceea ce gatesc si daca nu e pentru ca nu am timp, atunci e din cauza ca farfuria nu e demna de lumina internetului sau pentru ca nu am lumina naturala pentru fotografii. Obisnuiesc sa gatesc la ore tarzii de multe ori, iar iarna nu e nici ea prea iertatoare. Dar daca ceva nu ajunge pe blog si cred ca trebuie vazut, atunci postez pe Facebook sau Instagram.

9. Influente in domeniul gastronomic ai? Daca da, pe cine de la mama pana la bucatari faimosi?


Cel mai mult ma inspira foamea. Ma ghidez foarte mult dupa ceea ce simt ca imi cere trupul si incerc sa ii ofer in cea mai sanatoasa maniera, caci corpul meu stie sa ceara si cartofi prajiti, dar asta nu inseamna musai ca si capata. Sunt un om pofticios, desi nu cred ca am fost asa dintotdeauna. E imposibil sa spun ca ma inspira mama in bucatarie, in familia mea se gateste carne cu nemiluita. Mi se pare fascinanta Sarah Britton, femeia minunata din spatele blogului My New Roots. De Jamie Oliver imi place de nu mai pot, dar nu pot spune despre nicio fiinta vie ca imi e sursa de inspiratie. Inspiratia o gasesc mai curand in stari, momente, senzatii si Google. Nu pot spune nici ca gatesc retete de pe internet. De cele mai multe ori imi fac o idee despre ce ingrediente principale vreau sa folosesc si il rog pe gugal sa imi spuna daca nebuna, daca preparatul ala exista cu adevarat sau daca e cazul sa il fac eu sa fie. Din punctul ala ma inspir si creez dupa gustul si nevoile mele. Imaginatia e limita atat timp cat este internet. Copilarie printre galantare cu carne si butuci cu porci transati  

10. In copilarie, ce-ti placea cel mai si cel mai mult sa mananci?


Cu cea mai mare pofta devoram cartofii prajiti cu branza rasa pe deasupra si oua ochiuri moi, aurii si curgatoare ca Volga si mamaliga cu branza de burduf pe care mi-o facea bunica soldatei. Carnea nu a fost niciodata febletea mea, de cele mai multe ori o mancam pentru ca altfel nu ma puteam ridica de la masa cu usurinta, eram mustrata. Trebuie sa intelegeti ca vin dintr-o familie in care carnea a fost si este nelipsita de pe mese in cel mai mare fel. Bunica mea a lucrat intr-o carmangerie aproape toata viata si asta s-a transpus si in farfuriile copiilor si nepotilor ei. Eu mi-am petrecut parte din copilarie printre galantare ticsite cu carne si butuci cu porci transati si topoare pe care le ascutea bunica cu grija. Am fost mofturoasa la mancare toata copilaria, am dat tuturor dureri de cap, dar, cu toata indarjirea mea de a nu manca friptane grase, sorici, rasoluri si mai stiu eu ce minuni inventate de om, aveam o slabiciune pentru tot ce inseamna carne tocata si mezeluri, in frunte cu parizerul de Tulcea, snitele, chiftele, ciorbe de perisoare, salata boeuf si ficatei. Si, desi am crescut la casa cu gradina mare, doldora de legume, pomi fructiferi, vita de vie si verdeata, nu mancam mai mult decat boabele acre de strugure si merele mici, acrisoare, care imi faceau gura punga. In mintea mea, toate legumele alea erau material de ciorbe, supe, zarzavaturi, iar dupa rosii - fara de care nu imi mai imaginez verile - nu ma omoram nicicum. Despre dulciuri ce sa mai zic, era belsug si nu ma dadeam in laturi de la nimic. De la gogosi, clatite cu gem de casa, rafturi intregi de borcane cu compot, torturi cu nemiluita si - specialitatea bunicii - budinca de macaroane cu branza si stafide, care nu cred ca o sa-mi iasa niciodata ca a ei.



11. Dar acum, ce-ti place cel mai si cel mai mult sa gatesti?

Gatesc cam tot ce-mi face cu ochiul. La noi in casa sunt nelipsite supele crema, pastele, hummusurile, pateurile de nuci si tot ce inseamna libanez sau indian. Tartele si quiche-urile vor ajunge, cel mai probabil, traditie de familie si pizza care da pe-afara de branza ar vrea sa isi aiba locul saptamanal in meniu, dar incerc sa pun pe primul loc sanatatea. Vara, frigiderul mi se transforma in gradina si nu pot trai fara rosii cu busuioc si ulei de masline grecesc. Asta toamna am dezvoltat o reteta grozava de lahmacun vegan, adica un fel de pizza turceasca fara toata greutatea carnii tocate, dar cu multe ciuperci de padure culese din Saftica, condimente bogate, nuci, seminte si sos de rosii prunisoare crescute la curte, facut la ceaun pe foc de lemne de mama. Astept sa vina iar sezonul sa pot repeta povestea si sa o impart cu toata lumea, de asta data.

12. Repede, care e un top 5 al preparatelor preferate pentru un meniu complet pentru o zi?


Dimineata mi-o incep intotdeauna cu un pahar mare cu apa cu minim jumatate de ora, daca nu o ora inainte de masa, ca sa imi pun in functiune organismul si sa spal toxinele acumulate in corp. Un smoothie de portocale cu banane congelate, seminte de canepa si fulgi de ovaz la mic dejun, un bol de supa crema de naut, turmeric si morcov cu crutoane de naut copt urmat de o portie generoasa de paste cu pesto de sfecla rosie coapta cu nuci romanesti si branza la pranz, iar la cina o tigaie cu ciuperci de padure si ceapa caramelizata cu mult patrunjel si sos alb cremos cu vin alb, servit cu mana cu paine coapta, usor crocanta, dupa reteta lui Jamie. Desert nu mananc aproape niciodata dupa masa ca sa nu ingreunez digestia, dar, daca simt nevoia de dulce, mananc fructe cu jumatate de ora inainte pentru a avea timp sa se digere sau infulec un baton de ciocolata "de casa" din comert la ceva vreme dupa ce am luat masa. Seara o inchei intotdeauna cu un pahar mare de apa inainte de a ma baga in pat ca sa mai ingreunez deshidratarea de pe timpul noptii.

13. Cand vine vorba de specificuri culinare, ce cultura gastronomica iti place cel mai mult si de ce?


Cel mai mult ma inspira bucatariile orientale. Nu ma dau nicio clipa in laturi de la mancarea indiana sau libaneza, gatesc cu drag mancare chinezeasca si stiu sa apreciez niste paste bine facute sau o caprese si, desi bucataria mediteraneana nu e neaparat sursa mea de inspiratie, nu pot sa imi imaginez viata fara busuioc sau ulei de masline. Imi place foarte mult sa experimentez diferite combinatii de condimente si sa introduc in alimentatie semintele si, mai nou, invat sa germinez in casa. Nautul este tatal meu in bucatarie, e nelipsit, la fel si lintea fara de care proteina nu ar fi ceea ce este. Fara cuptor nu declar viata traibila si cateodata uit sa fac o ciorba cu saptamanile, asa avida sunt de testat lucruri noi, dar compensez cu supe crema.



14. Daca ai avea voie toata viata sa mananci un singur preparat, care ar fi acela?


Asta e cel mai trist scenariu pentru un om care se gandeste in permanenta la cate o reteta sau o combinatie noua si adora diversitatea in farfurie. Dar, daca ar trebui sa aleg, cred ca as putea trai fericita pe un munte de quiche-uri cu multa branza, ceapa caramelizata si verdeturi sau intr-o fortareata din borcane cu unt de arahide. Poftim, n-am cum sa ma hotarasc!

15. De ce crezi ca intra lumea la tine pe blog, ce cauta si ce anume crezi ca le oferi in plus?


De cate ori ma intreaba cate cineva, parca imi vine putin nenatural sa raspund ca scriu un blog culinar. Eu zic ca nu am un caiet cu retete, ci un caiet cu povesti si asta cred eu ca face mai usor pentru orice incepator sa se aventureze intr-ale bucatariei: povestea, umorul si prietenia cu care iau totul in neserios. Nu sunt un expert si nu am incercat niciodata sa insuflu ideea ca as fi; am invatat de la zero tot ceea ce stiu si continui sa invat pana n-oi mai fi despre hrana, nutritie si corpul nostru minunat si atat cat voi avea glas sa vorbesc si maini dibace sa pot scrie, imi voi impartasi cunoasterea cu cine e insetat sa afle. Eu sunt lacto-ovo-vegetariana de doar un an si inca putin, dar ma simt de parca am trait asa o viata de om mare si incerc sa iau pe oricine vrea la drum cu mine in aventura asta si sa crestem impreuna sanatos si sa aratam si altora ce fericire e pe capul extremistilor alora care mananca mancare de iepuri :D Hrana pentru suflet ne hraneste cel mai bine  

16. Daca ar fi sa faci reteta blogului tau, care ar fi ingredientele (de succes si de nelipsit) si modul de preparare prin care ti-ai cuceri degustatorii online?


Sanatate, iubire si darnicie. Armonie, pofte secrete pentru chipsuri cu sare si pufuleti cu cascaval si amintiri din copilarie. Mult suflet, turmeric si uneori o gluma buna.

17. De final, daca ar fi sa faci o mixtopie pentru o seara perfecta, ce ai manca, ce melodie/ trupa ar fi pe fundal si care e gadget-ul care ti-ar face seara mai usoara inspre perfectiune (inventat deja sau un gadget futurist pe care ti l-ai dori)?


Cina sub licariri de lumanare si uleiuri parfumate intr-o lume in care pisicile nu se urca pe masa atunci cand ti-e lumea mai draga, un platou de minim cinci branze alese cu struguri, legume coapte cu miere si frigarui de fructe pe gratar si un pahar mare de vin alb demidulce. Pe fundal ruleaza FKA Twigs sau Grimes, cu vocea ei cristalina de elfa urbana, iar masina de spalat vase isi vede singura de treaba in bucatarie, caci mai mereu reusesc sa fac din nimic un teanc de vase pe care sa nu-mi doresc sa-l ispravesc vreodata.

Orice mai vrei sa adaugi si am uitat noi sa te intrebam, fie ca e ceva concret sau utopic, te rugam sa ne spui.


Dincolo de orice superaliment, hrana pentru suflet ne hraneste cel mai bine.

Beatrice ne-a pregatit si o reteta speciala, chana masala cu nuca de cocos. Un preview il aveti mai jos, gasiti intreaga reteta aici.