Cei mai mari creatori vizuali din arta si jurnalism la nivel international vor ocupa centrul Bucurestiului intre 5 si 29 mai, aducand cu ei o viziune ce integreaza cele mai de inovatoare, captivante si interactive proiecte ale momentului. unfinished va aduce in prim plan productii revolutionare ale ultimilor ani in materie de jurnalism multimedia, instalatii, film, realitate virtuala si arta computationala si digitala. Festivalul organizat de Fundatia Eidos este o urmare fireasca a interesului inregistrat de expozitia World Press Photo precum si a celorlate programe derulate de fundatie in ultimii 7 ani.

Intr-o perioada in care peisajul de informatie de ne inconjoara e dominat de conflict - refugiati, violenta si crize ecologice majore – festivalul invita prin tema aleasa in 2016, “Umanitate”, la meditatie asupra conditiei umane si re-evaluarea modului in care relationam si ne raportam unul la celalalt. unfinished isi propune ca printr-o varietate de forme de arta vizuala, cu ajutorul unor curatori si creatori de continut de talie internationala si prin parteneriatele incheiate cu institutii globale, reprezentanti mass-media si muzee, sa atraga si sa implice publicul intr-un dialog pe tema conditiei umane in lumea de azi.

Scopul este acela de a prezenta publicului un nou fel de a intalni si trai lumea povestita prin arta, de a crea un mediu interactiv si captivant in care tehnologia si talentul transforma viziuni globale in experiente personale. Actul artistic vine catre public ca o poveste incompleta care devine intreaga prin includerea interactiunii personale.

unfinished isi propune sa fie o platforma de dialog si interactiune intre fotografia traditionala, jurnalismul vizual, film si arta, aduse impreuna de tehnologie. Festivalul va cuprinde documentare web multimedia jurnalistice si interactive, arta informatica si vizuala, VR, instalatii video si evenimente live. Conferintele si workshop-urile organizate in cadrul festivalului vor pune in context proiectele expuse, cu ajutorul jurnalistilor, oamenilor de stiinta, artistilor si a decidentilor politici. Totodata, festivalul va oferi artistilor si fotografilor oportunitati de networking si de accesare a unor programe de training internationale.

„Arta e un proces. Nu un mesaj, nu un produs, nu o bula incremenita de spatiu si timp. Ciclul care incepe cu artistul interpretand un stimul - fie ca e o poveste a lumii in care traim sau o experienta interioara – e unul care nu se termina niciodata. La actul initial se adauga mii, milioane de interactiuni – cu publicul, cu povestea zilelor noastre, cu mai multa arta care i se alatura, cu schimbarile din artistul insusi. Cu fiecare om care traieste, privind, un act artistic, arta se schimba. De aceea am ajuns la “unfinished”. Pentru ca actul creativ e doar nasterea unei conversatii artistice intre creator si public – una care nu se sfarseste niciodata. Si asta ne dorim si de la festival – o angajare continua in spatiul cultural. Dincolo de cele trei saptamani, festivalul va continua aceasta conversatie prin dialogul cu publicul, prin prezenta noastra online, si prin evenimentele organizate de-a lungul anului”
, declara Cristian Movila, director si fondator al festivalului.

Festivalul va fi gazduit intre 5 si 29 mai de unele dintre cele mai noi si active spatii expozitionale ale momentului, din Bucuresti: Teatrul National „I.L. Caragiale”, Centrul Cultural al Municipiului Bucuresti – ARCUB, Piata Universitatii, si Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale” care va pune la dispozitie nou infiintatul Centru International de Cercetare si Educatie in Tehnologii Inovativ – Creative – CINETic.

Festivalul de Arte Vizuale unfinished va include expozitia de fotojurnalism World Press Photo 2016 in acelasi timp extinzandu-se cu instalatii video, storytelling interactiv, realitate virtuala si arta digitala, aducand in Bucuresti creatori, colective de arta si parteneri recunoscuti la nivel global.

Printre principalii parteneri de continut se numara The New York Times, Time, United Nations VR Series, The Marshall Project, Al Jazeera si Consiliul National al Filmului din Canada. Vor fi prezente proiecte individuale de la mari artisti de pe platforme diverse precum pionierul jurnalismului transmedia Tim Hetherington si artistul vizual Chris Milk.

Artisti vizuali si jurnalisti care au dezvoltat un limbaj specific pentru imagini in miscare foarte diferit de ce exista deja in contextele foarte bine definite ale filmului si transmisiilor video vor impartasi din cunostiintele, experienta si sfaturile lor in ceea ce priveste navigarea acestui nou peisaj narativ. Ne angajam sa oferim o gama larga de dezbateri, interactiuni si discutii intr-o serie de workshop-uri si prezentari care vor constitui componenta educationala a festivalului.

#unifinished Instagram

#unfinished Facebook Page